Noutati
In memoriam Prof. Dr. Farm. Chimist-Fizician STEFAN-AUREL MOISESCU
Data: 09/01/2018
Colegiul Farmaciștilor din România anunță cu profund regret trecerea în neființă a dascălului care timp de peste o jumătate de secol a slujit profesia de farmacist.
Scurtă activitate biografică
- Absolvent al Facultății de Farmacie, București (1957).
- Absolvent al Facultății de Chimie, secția de Chimie-Fizică, București (1970).
- Doctor în științe farmaceutice (1974).
- Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale (1995).
- La Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în cadrul Disciplinei de Chimie-Fizică și Coloidală, a ocupat încă din anul 1957, pe rând, posturile de preparator principal, asistent universitar, șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar (1990).
- Șeful Disciplinei de Chimie-Fizică și Coloidală (1987-2004).
- Conducător de doctorat în specialitatea Chimia Fizică a Medicamentului și Biofarmacie, domeniul Farmacie (1990).
- Decan al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1990-1996).
- Cercetări în numeroase domenii: cinetica chimică, stabilitatea substanţelor medicamentoase, aplicarea metodelor difracţiei şi fluorescenţei de raze X în studiul unor sisteme farmaceutice, proiectarea biofarmaceutică a diferitelor sisteme medicamentoase.
NOUTATI!
22
NOV
NOV
01
APR
APR